Adina-Ioana VĂLEAN

Adina-Ioana VĂLEAN face parte din Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), având calitatea de membru.

Adina-Ioana VĂLEAN s-a născut la 16 februarie 1968 în comuna Țintea din județul Prahova. Este matematician de formație, cu studii postuniversitare în Conducerea Securității și Apărării Naționale și un master de Studii de integrare europeană și securitate. Până în 1997 a fost profesor de matematică. În 1997 a devenit director pentru relația cu Direcțiile Județene pentru Tineret și Sport și ONG de tineret în Ministerul Tineretului și Sportului. Din 1999 până în 2001 a lucrat în organizații non-guvernamentale, ca director de programe al Asociației Române pentru Libertate și Dezvoltare și ca director general al Fundației “Institutul pentru Libera Inițiativa”. A intrat în PNL în 1999. A fost vicepreședinte al Parlamentului European, iar în prezent este membru al următoarelor comisii și delegații:

  • Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară – PREȘEDINTE
  • Conferința președinților de comisie
  • Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii
  • Delegația pentru relațiile cu Elveția și Norvegia, la Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda și la Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE) – Membru supleant

Legături utile:

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!