Cristian Dan PREDA

Cristian Dan PREDA face parte din Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), având calitatea de membru.

Cristian Dan PREDA s-a născut la 26 octombrie 1966 la București, profesor de politologie român, care a publicat mai multe cărți în acest domeniu. El a deținut funcțiile de secretar de stat pentru Francofonie, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și consilier prezidențial pentru educație și cercetare. Cristian Preda a candidat pentru Parlamentul European, din partea Partidului Democrat Liberal. În urma votului de pe 7 iunie 2009, a fost ales, pe poziția a patra pe lista Partidului Democrat Liberal pentru un mandat de 5 ani, membru al Parlamentului Europei. Pe 31 ianuarie 2014, s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară, pe listă căruia a candidat la alegerile europarlamentare, astfel câștigând al doilea său mandat de eurodeputat. El a fost exclus însă la scurt timp, pentru că nu a susținut-o pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale. Pe 29 ianuarie 2019 s-a înscris în Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), iar în Parlamentul European este membru al următoarelor comisii și delegații:

  • Subcomisia pentru drepturile omuluiVICEPREȘEDINTE
  • Comisia pentru afaceri externe
  • Comisia pentru dezvoltare
  • Comisia pentru petiții
  • Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud
  • Comisia pentru afaceri constituționale – Membru supleant
  • Delegația pentru relațiile cu țările din Maghreb și cu Uniunea Maghrebului Arab – Membru supleant
  • Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE – Membru supleant
  • Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana – Membru supleant

Legături utile:

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!