Europarlamentarul Cristian Buşoi despre situația de la RADET – Comunicat de presă

După aproape trei ani de timp pierdut şi bani irosiţi, primarul Firea a ajuns la soluţia PNL: înfiinţarea unei noi companii, care să gestioneze sistemul de termoficare din Bucureşti.

Trebuie subliniat însă un lucru. S-a ajuns aici şi pentru că PNL a avut atitudinea firească şi corectă. După ce Compania Municipală Energetica a fost declarată ilegală de către Curtea de Apel, PNL a respins propunerea administraţiei PSD-Firea de a încălca hotărârea Instanţei şi a de a vota, din nou, pentru Compania Municipală Energetica.

PNL nu duce războaie pentru paternitatea ideilor bune. Considerăm că atât timp cât susţinem o soluţie bună, aceasta este bine să fie transpusă în practică, iar PNL aşteaptă să fie aplicată corect. O nouă companie trebuie să aibă management profesionist, conform Ordonanţei 109/2011, privind guvernanţa corporatistă. PNL va urmări îndeplinirea acestei condiţii, pentru că ştim că administraţia Firea este expertă în a face lucrurile pe jumătate.

Această companie nouă, un RADET2 (Termoenergetica, după cum a susţinut PNL), poate atrage fonduri europene pentru investiţia în modernizarea reţelei şi este singura soluţie viabilă pentru buna funcţionare a sistemului de termoficare din Capitală.

Este ceea ce PNL a spus şi în preajma alegerilor din 2016 şi ceea ce tot PNL a susţinut, consecvent, în toţi aceşti ani în care administraţia PSD-Firea a luat decizie greşită, după decizie greşită: a băgat RADET în insolvenţă, a blocat posibilitatea investiţiilor pe fonduri europene, a înfiinţat Compania Energetica, anulată de Curtea de Apel.

Bucureştenii au putut vedea concret, în această iarnă, când au îngheţat în case, deşi plătiseră pentru căldură şi apa caldă, ce înseamnă decizii administrative greşite. Este nevoie de regândirea modului în care administraţia acţionează în privinţa sistemului de termoficare. Iar PNL a venit cu cea mai potrivită soluţie.

Cristian Buşoi,
Preşedinte PNL Bucureşti

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!