Gabriela Firea: „Testarea bucureștenilor pentru COVID-19 va începe în curând”

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a anunțat că, în curând, va începe testarea bucureștenilor pentru noul coronavirus, fiind pregătite peste 20.000 de teste antigen normale, în prima etapă.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, edilul acuză, însă, că proiectul inițiat a fost blocat de mai multe ori și întârziat.

In scurt timp, va incepe testarea extinsa a persoanelor fara simptome din Bucuresti. In total, peste 20 000 de teste in prima etapa. Pentru testarea voluntara a 11.000 de bucuresteni, cu teste de tip antigen normale, nu rapide ce pot da erori, care se analizeaza in aparatele PCR, avem deja incheiate parteneriate cu laboratoare acreditate. IT-istii nostri lucreaza la platforma unde se vor face inscrierile pentru testare.

In privinta celor 10 500 de bucuresteni cuprinsi in esantionul elaborat de INSP, pentru testarea de anticorpi, din cadrul studiului stiintific care va arata gradul de contaminare a comunitatii din Capitala, circulatia virusului si procentul de imunizare pe cale naturala a populatiei, cu siguranta vom gasi modalitatile optime pentru demararea si finalizarea in cele mai bune conditii a acestui proiect atat de necesar, preluat din practica tarilor civilizate si care au luptat real cu virusul nou.

Acest proiect a fost blocat doar pentru ca l-am propus eu. Din cinism si invidie.

Ce se poate cu succes in intreaga lume, la noi este blocat.

Am schimbat de cateva ori locatiile pentru testare. Fapt inimaginabil dar real! Este un proiect necesar sanatatii populatiei.

Am renuntat si la ideea testarii in cabinetele de medicina scolara, pe care ne angajasem sa le dezinfectam.

Oricum, virusul poate fi adus in scoli de oricine, nu doar de “testatii lui Firea”. Atata rautate nu am vazut!

Daca s-ar aduna energia pentru lucruri pozitive si nu pentru a pune piedici, cu siguranta viata tuturor s-ar schimba in bine!

Ii asigur pe toti bucurestenii ca voi lupta pentru drepturile lor la servicii medicale de calitate, pentru testare, pentru aflarea adevarului, pentru a putea reporni viata normala, inclusiv activitatea economica foarte afectata.”, se arată în postarea Gabrielei Firea.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!