Klaus Iohannis solicită desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților

Președintele Klaus Iohannis a solicitat PSD-ALDE desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, miercuri, într-o declarație de presă, pe care a numit-o „o anomalie”.

„Toată lumea a înţeles foarte bine că această secţie e o anomalie. Guvernul să vină urgent cu o iniţiativă legislativă care corectează această anomalie. Sigur, dezbaterea e în Parlament, dar iniţiativa trebuie elaborată în Guvern”, a declarat președintele.

Mai mult, șeful statului a criticat guvernul Dăncilă pe tema justiției, după ce a publicat ieri raportul GRECO: „Acțiunile Guvernului PSD-ALDE sunt în deplină contradicție cu recomandările GRECO”.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, președintele a reluat criticile formulate la adresa Guvernului.

Guvernul a primit un nou cartonaș roșu. Organismul anticorupție al Consiliului Europei, GRECO, arată, încă o dată, prejudiciile aduse de PSD-ALDE prin modificarea legilor justiției și a legislației penale. În numele românilor, care și-au exprimat masiv opțiunea pe 26 mai, la referendum, solicit Guvernului să revină urgent cu un proiect de lege care să corecteze tot ceea ce PSD și ALDE au stricat în legislație, inclusiv să fie desființată Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție”, se arată în postarea lui Klaus Iohannis.

În ultimul raport întocmit de GRECO (Grupul Statelor contra Corupţiei), Guvernul, Ministerul Justiţiei şi Parlamentul sunt criticate pentru că au ignorat vădit recomandarea privind desfiinţarea secţiei speciale de anchetare a magistraţilor.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!