Mihai Tudose, despre ministrul Transporturilor: „Un morman de incompetență”

Deputatul Pro România, Mihai Tudose, și-a exprimat indignarea în ceea ce privește traficul, de vineri, de pe Autostrada Soarelui, unde sunt „cozi kilometrice”, pentru a evita șantierul „arheologic”, unde nu lucrează nimeni.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, fostul premier l-a invitat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și pe directorul CNAIR să stea în acea aglomerație sau „mai bine să se ducă acasă de tot”.

N-ar vrea mormanul de incompetență numit Cuc și cu foarte “harnicul” și inutilul director de la CNAIR să stea ei așa în picioare pe A2, pe la km 80 și ceva, unde întâi sunt cozi de km unde se stă și abia apoi e deviat pe sensul opus pe o bandă ca să ocolim un șantier “arheologic” unde nu lucrează nimeni? N-ar vrea mormanul de incompetență Cuc să stea acolo ca să-i poată mulțumi toată lumea personal? 
P.s. Mai e o variantă, să se ducă acasă, de tot!! Am scăpat de România lui Dragnea, așa cum spunea Rovana Plumb, și am rămas cu România lui Dăncilă și a lui Cuc…. Ferească sfântul să mai confunde sexul cu cex-ul și să se mai și înmulțească… 
Pps. Postare în calitate de șofer care și-a plătit rovinieta și care stă de 2 ore și jumătate pe autostradă”, a spus Mihai Tudose.

Sursa foto: Guvernul României

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!