Robert Negoiță: „Marea rivalitate între PSD și PNL este doar o chestiune de fațadă”

Candidatul Alianței Pro București 2020 pentru Primăria Sectorului 3, Robert Negoiță, a afirmat că rivalitatea dintre PSD și PNL este doar un joc politic de fațadă.

Într-un interviu la B1 TV, Negoiță a vorbit despre situația în care el a fost suspendat din funcția de primar al Sectorului 3, după ce s-a mutat la alt partid.

Atât eu cât și viceprimarul, eu am plecat de la PSD, viceprimarul a plecat către PSD, dar am schimbat partidele. Noi am făcut o nouă structură politică, București 2020. La mine, imediat prefectul s-a sesizat și a emis ordin de suspendare, iar viceprimarul care este fix în aceeași situație ca și mine, doar că n-a plecat de la PSD, ci către PSD, nu doar că nu o suspendă, dar primește atribuții de primar în locul meu… Marea rivalitate între PSD și PNL este doar o chestiune de fațadă. Și de aceea am plecat din PSD, pentru că se fac multe lucruri pe sub masă și după aia vin la TV și se ceartă și sunt dușmani de moarte. În realitate, iată cum un prefect, membru PNL, joacă cu PSD”, a declarat, joi seara, Robert Negoiță.

Robert Negoiță a depus joi, la Parchetul General, o plângere penală de abuz în serviciu împotriva prefectului Capitalei pe care îl acuză că l-a suspendat „imediat” din funcția de primar, în timp ce în cazul viceprimarului trecut de la ALDE la PSD procedura a durat „o lună aproximativ”.

„Am venit la Parchetul General pentru că depun o plângere penală împotriva domnului prefect, prefectul Municipiului București. Este o plângere penală de abuz în serviciu. Trebuie să răspundă în fața procurorilor, să le explice de ce pe fix aceeași speță, în fix aceeași instituție, eu, care am plecat de la PSD, mă suspendă imediat, iar doamna viceprimar, care pleacă de la ALDE la PSD, e lăsată până acum. În sfârșit, au suspendat-o zilele trecute. De ce cu o întârziere de o lună aproximativ? Cred că e nevoie ca domnul prefect să răspundă la această întrebare. De ce aceste două unități de măsură?”, a declarat Robert Negoiță.

Robert Negoiţă şi-a pierdut mandatul de primar al Sectorului 3, după ce a demisionat din PSD şi s-a înscris în cursa electorală pe listele Alianței Pro București 2020.

 

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!