Tăriceanu, după ce Renate Weber a fost numită în funcție: „Avocatul Poporului trebuie să joace un rol mai puternic în perioada următoare”

Renate Weber, propunerea ALDE, a fost numită miercuri de Parlament în funcția de Avocat al Poporului. Weber a obținut 208 voturi „pentru” şi 134 „împotrivă”, în vreme ce principalul său contracandidat, Peter Eckstein Kovacs, a primit 109 voturi „pentru” şi 233 „împotrivă”.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că Avocatul Poporului trebuie să joace „un rol mai puternic” în perioada următoare.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, președintele Senatului subliniază că o cunoaşte bine pe Renate Weber, iar aceasta îşi va îndeplini pe deplin rolul.

O cunosc pe Renate Weber de foarte mulți ani, știu care este activitatea profesională a domniei sale, este un cunoscut activist pentru drepturile omului și cred că este, în mod firesc, tentată să insiste mai mult pe această componentă. Sunt absolut convins că își va îndeplini în totalitate atribuțiile, prerogativele pe care i le conferă legea în privința exercitării mandatului de Avocat al Poporului.

Această instituție cred că poate să joace un rol din ce în ce mai important, în contextul în care în România ultimilor ani au fost înregistrate grave derapaje în ceea ce privește independența justiției. Pentru că independența justiției a fost afectată, drepturile și libertățile cetățenilor sunt cele care suferă, iar Avocatul Poporului este instituția menită să apere aceste drepturi ale cetățenilor. Cred că va trebui să joace un rol cât mai activ în această dezbatere, care a fost din păcate deformată, distorsionată, s-a încercat discreditarea ei.

Dacă România vrea să fie cu adevărat o țară democratică, o țară liberă, în care cetățenii să poată trăi neîngrădit, fără a exista atmosfera care a domnit în ultimii ani, una de tip „big brother”, de supraveghere, teroare, cătușe, cred că Avocatul Poporului trebuie să joace un rol cât mai puternic în perioada care urmează”, a scris Călin Popescu Tăriceanu.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!