Victor BOŞTINARU

Victor Boștinaru face parte din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, unde ocupă și funcția de Vicepreședinte.

 Victor Boștinaru, (n. la 17 mai 1952, în comuna Valea Mare, județul Dâmbovița), este un fost deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Dâmbovița pe listele partidului FSN. În legislatura 1992-1996 și 1996-2000, a fost ales deputat pe listele partidului PD. Din decembrie 2007 până în prezent este eurodeputat din partea Partidului Social Democrat (PSD). În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 19901992, Victor Boștinaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Bulgaria, Franța, Spania și Belgia. În legislatura 19962000, Victor Boștinaru a fost mebru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia și Siria.

Funcții ocupate în cadrul Parlamentului European:

  • Prim-vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Republica Populară Chineză
  • Membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI)
  • Membru al Comisiei pentru Petiții (PETI) și coordonatorul Grupului S&D în această comisie de lucru a Parlamentului European
  • Membru al Delegației pentru relațiile cu Albania, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru și Kosovo
  • Membru al Grupului informal „Prietenii europeni ai Israelului” din Parlamentul European
  • Președintele Grupului informal „Prietenii Serbiei” din Parlamentul European

Legături utile:

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!